A fost pe lista lărgită a Stelei în această iarnă, Dan Petrescu l-a vrut la Kuban, dar în cele din urmă se pare că va ajunge la Vaslui.
Potrivit celor de la Dolce Sport, Dorin Goga, atacantul Timișoarei, va ajunge la echipa patronată de Adrian Porumboiu. Mutarea i-ar putea deschide astfel drumul lui Wesley către Steaua, moldovenii având un alt vârf de calitate.
Patronul Vasluiului a confirmat ă echipa sa a transferat un jucător valoros, însă nu a dorit să dezvăluie numele celui achiziționat.
„Din ce am auzit pe la club, am luat cel mai important jucător, dar nu știu despre cine e vorba, nu mi-au spus nici mie. Nu știu sigur dacă e român sau străin, dar o să îi întreb, nu mi-au spus încă nimic despre el”, a declarat Adrian Porumboiu pentru Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER